Plan de integritate
În cadrul societății este implementat Codul de etică care reprezintă principiile și valorile pe care SC. SPTL Slobozia SRL le aplică în luarea deciziilor în cadrul organizației. Principiile etice aplicate se reflectă în acțiunile și comportamentele din rândul angajațiilor/salariaților companiei. Acest Cod de etică reprezintă angajamentele asumate de conducere și angajații/ salariații SC.SPTL Slobozia SRL atât în prestațiile realizate cât și pentru beneficiarii acestor servicii.
Membrii Consiliului de administrație sunt obligați să anunțe când constată că sunt incidente in situațiile privind conflictul de interese, în conformitate cu legislația în vigoare și cu reglementările interne ale societății. Aceștia au obligația de a trata cu discreție informațiile cu caracter confidențial, astfel încât societatea, autoritatea publică tutelară și/ sau asociații să nu fie prejudiciați ca urmare a comportamentului neprofesionist și/indiscret al acestora.
Îndeplinirea cu profesionalism a sarcinilor ce revin fiecărui administrator/angajat/ salariat în funcție de rolul său și asigurarea de servicii calitative, continue și eficiente trebuie să constituie principalele directive de funcționare. Subliniem importanța revizuirii regulate a funcționalității sistemului de control intern de către administratori, ca și importanța Comitetului de Audit, precum și a colaborării acestuia cu auditorii interni și externi responsabili de aceste aspect.
Principiile după care SC. SPTL Slobozia SRL își ghidează activitatea trebuie să aibă în vedere responsabilitatea socială față de angajați/ salariați și față de comunitatea în cadrul căreia își desfășoară activitatea, sens în care anagajații/ salariații vor beneficia de următoarele principii in relația lor cu societatea:
- Egalitatea de șanse- prin factorul de decizie/ conducere societatea oferă tuturor șanse egale pentru a se dezvolta în cadrul organizației
- Nediscriminarea- în cadrul societății nu se acceptă practicarea vreunei forme de discriminare în momentul selectării, gestionării și dezvoltării profesionale a personalului
- Corectitudinea și imparțialitatea- în cadrul societății se aplică legile și regulile de recompensare și de mustrare/sancționare în mod egal pentru toși angajații/salariații în conformitate cu etica profesională. Urmărirea intereselor societății nu poate justifica un comportament care încalcă principiul corectitudinii și imparțialității, societatea se angajează să aplice măsurile de prevenirea a corupției.
- Transparența decizională- societatea trebuie să iși declare deschiderea pentru un dialog transparent cu toate părțile interesate.
- Angajament colectiv și social- societatea trebuie să recunoască și să incurajeze contribuția resurselor umane la succesul său și să îl transforme într-un obiectiv de dezvolatare.
- Profitabilitate – societatea este angajată în a obține profit care să permită investiții viitoare pentru atingerea indicatorilor de performanță și a celor de management
- Respectarea constituției și a legilor- administratorii/ conducerea societății/personalul / colaboratorii societății respectă cu precîdere legile țării.
- Libertatea de exprimare – administratorii/ conducerea societății/personalul / colaboratorii societății sunt încurajați să îți exprime opiniile atata timp cât respectă buna cuviință și bunele moravuriIntegritatea persoanei – societatea trebuie să ofere toate condițiile de muncă pentru personalul/colaboratorii săi prin respectarea demnității persoanei și asigurarea locurilor de muncă conform cerințelor de securitate și sanătate în muncă
- Prelucrarea datelor cu caracter personal- societatea este înscrisă în Registrul de evidență al prelucrărilor de date cu caracter personal cu notificarea nr……….. și respectă prevederile legale în vigoare pe acest segment.
Autoritatea publică tutelară dorește ca administratorii și personalul de conducere al societății să acționeze conform principiilor de bună guvernanță și să îți exercite mandatul cu prudența și diligența unui administrator responsabil.
SC.SPTL Slobozia SRL prin grija președintelui Consiliului de Administrație (CA) va respecta, cel puțin prevederile minime de transparență conform OUG 109/2011 – privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, modificată și actualizata. De asemenea va elabora și va publica( unde este cazul) analize, situații, raportări și orice alte informații referitoare la indicatorii economico-financiari în formatul și la termenele stabilite de legislația în vigoare. Mai mult, în exercitarea atribuțiilor și competențelor ce le revin, vor elabora și transmite la solicitarea Autorității publice tutelare, respectiv a adunării generale a asociațilororice alte situații, rapoarte, analize, etc.
